velvet-sky

E demonul razbunarii?… Sau al frustrarii evenimentelor care se petrec independent de tine, afectandu-te in mod direct?

Sau e chiar ura?

Nu stiu ce inseamna ura, nu am urat pe nimeni si nu credeam ca voi uri. Tot raul pe care l-am primit de la oameni a sapat in mine si m-a modelat. Am in minte intotdeauna lectia pe care am primit-o in mod repetat : oamenii nu merita sa fie iubiti…E teoria pe care nu o sa reusesc niciodata sa o aplic, spre nefericirea mea. Dar toate ranile si dezamagirile nu au reusit sa trezeasca ura in mine.

Sa fie acum ura? Sa fie explozia emotiei atat de mare incat sa sape pana la cel mai urat sentiment care zace in fiinta umana? Sau e doar copilul – furie deghizat de Halloween in ceva mai rau si mai hidos?

Poate timpul o sa-mi demonstreze ca nici acum nu am reusit sa urasc…s-a mai intamplat o data…a trecut atat de mult de atunci…

Tot ce stiu acum e ca ii doresc raul…si nu mi-e rusine sa o spun…vreau sa-mi iasa rautatea prin fiecare por, vreau ca ultima farama de miselie pe care as putea-o avea in mine sa parjoleasca totul in calea ei. Vreau sa fiu rea, nepasatoare, neinduratoare, puternica si fara scrupule…Vreau sa pot face rau fara remuscari, vreau sa provoc suferinta….Pentru ca sunt prea ranita, prea slaba, prea empatica, prea tematoare, prea fragila…

Daca a dori sa umilesti o persoana pana la ratarea sa inseamna sa o urasti, atunci da, o urasc. Dar daca a uri inseamna a fi in stare sa faci orice pentru a-i aduce suferinta, atunci eu nu sunt capabila sa urasc.

Viitorul va decide daca ura exista pentru mine sau daca tot ce se ascunde in fiinta mea e un strop de furie dezlantuita amestecata cu o patetica dorinta de razbunare.

Later post: A fost ura