Prefata unui inceput
Mai bine de un an a trecut de cand nu am mai scris nimic. Nici nu planuiam sa mai folosesc blogul asta. Motivul? Pentru ca nu ma mai reprezinta articolele scrise in timpul framantarilor adolescentine si nici idilicul sperantelor care reies din ele. In schimb, as fi vrut sa incep un nou blog peste cateva luni, cand se va schimba ceva radical in viata mea. Nu urma sa fie nicio legatura intre ce am scris aici si ce voi scrie acolo. Totusi, faptul ca am luat parte la un eveniment important, cred eu, pentru persoana care voi fi, m-a facut sa scriu acum prefata acelui blog, adica prologul vietii mele ca adult.
Evenimentul la care ma refer este finala Top Talents Romania, care a avut loc pe 12 si 13 mai. Nu voi vorbi despre cate persoane interesante am cunoscut, despre agenda celor doua zile sau despre modul de organizare. Spun doar ca amploarea evenimentului si profesionalismul cu care a fost organizat mi-au depasit asteptarile (care, intr-adevar, nu fusesera construite in cunostinta de cauza). In ceea ce priveste invitatii si speakerii, as petrece inca doua zile scriind despre toate lucrurile demne de retinut pe care acestia ni le-au transmis, iar spiritul critic din mine nu s-ar abtine si ar mai petrece cateva ore comentand viziunile pe care nu le-am impartasit intru totul. Scopul acestui articol este, de fapt,sa notez undeva impactul pe care conferinta l-a avut asupra mea.
Poate ca scopul conferintei in sine a fost mai ales sa reprezinte un mod de comunicare intre tineri si companiile pentru care vor lucra, sa constituie o baza de date pentru ca fiecare dintre cele doua parti implicate sa gaseasca la cealalta parte ceea ce are nevoie. Intr-adevar, sper ca aceast scop sa se materializeze si pentru mine intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat. Totusi, pentru mine, evenimentul a fost mai ales o interfata intre ceea ce sunt azi si persoana care imi doresc sa fiu maine. Am ascultat, am observat, mi-am pus intrebari si am incercat sa imi raspund. Asa am realizat ce imi lipseste si ce trebuie sa fac pentru a fi cum vreau sa fiu. Nu neg ca am avut sentimentul inferioritatii fata de multe persoane din jurul meu in aceste doua zile, sentiment nascut dintr-o admiratie sincera pentru ceea ce au realizat. Dar mai important e ca sunt constienta ca pot si eu sa realizez cel putin la fel de multe lucruri atat timp cat vreau si sunt dispusa sa muncesc mai mult si cu mai mult entuziasm decat pana acum.
Una dintre greselile mele este faptul ca folosesc mult prea des cuvantul “trebuie”. Nu “trebuie” sa fac nimic, dar “vreau” sa fac totul. De multe ori uit ca singurul scop pentru care muncesc de fiecare data e ca sa fiu eu la nivelul pe care tot eu mi-l propun. Asa ca nu “trebuie” sa mi-l ating, ci “vreau” sa mi-l ating si sa il depasesc. Pe langa asta, am realizat un milion de alte abordari gresite pe care le aveam in ceea ce priveste viitorul meu. Nu in ultimul rand, am inteles ca dezvoltarea personala se bazeaza in mare masura pe atentia la persoanele din jurul tau si la ceea ce au ele nevoie, dimensiune pe care, de asemenea, o neglijez de multe ori.
Dupa cum am spus, as petrece ore in sir scriind tot ce am invatat in cele doua zile. Dar n-ar avea rost. Prefata aceasta e pentru ce voi invata de acum incolo. Urmand reperele pe care mi le-am conturat mai clar acum, voi incerca sa stiu si sa fac din ce in ce mai mult. Si voi creste.
In curand, o sa postez si linkul catre celalalt blog. Va fi o modalitate sa pastrez legatura cu mine insami si cu persoanele dragi de acasa. De asemenea, o sa fie si o masura a capacitatii mele de a-mi atinge obiectivele. Deci…
To be continued….